Cadență (muzică)
Cadența indică sfârșitul unei fraze muzicale.
În analogie cu punctuația, cadențele au o finalitate mai accentuată (punct) sau nu (virgulă). Ele reprezintă un factor important in unitatea și claritatea unei compoziții.
Cadența în perioada renascentistă și barocă
O voce
Modul unei compoziții contrapuntale este clarificat de notele inițiale și cadențe.
| Mod | Nota initiala | Cadente frecvente |
|---|---|---|
| Dorian | Re, La | Re, La, Fa |
| Phrygian | Mi, La, Si | Mi, La, Sol |
| Lydian | Fa, Do | Fa, Do |
| Mixolydian | Sol, Re | Sol, Re, Do |
| Aeolian | La, Mi | La, Re, Do |
| Ionian | Do, Sol | Do, Sol, La |
Mai multe voci
"Clausula vera" este o cadență la unison sau cu note separate de o octavă in contrapunctul pe 2 voci.
Odată cu descoperirea posibilitaților progresiilor armonice, în contrapunct apar cadențe care vor fi folosite extensiv in perioadele clasică si romantică.
Cadența in perioada clasică si romantică
In perioadele clasică si romantică cadențele clarifică o gama muzicala.
Cadența autentică, V - I, are finalitatea cea mai accentuată.
Semicadența este o cadență care se termină în V, de exemplu II - V.
Cadența plagală, IV - I, apare frecvent după o cadenta autentică.
Cadența evitată prezintă un contrast cu formula V - I, de exemplu V - VI.
Bibliografie
- C. Smith "A manual of sixteenth-century contrapuntal style", U. of Delaware Press, 1989.
- W. Piston "Harmony", editia a 4-a, W. W. Norton and Co., 1978.
| ||||||||||||||||||||||||||||
