Comisia Centrală de la Focșani

Acest articol are nevoie de ajutorul dumneavoastră.
Puteți contribui la dezvoltarea și îmbunătățirea lui apăsând butonul Modificare.


Comisia Centrală de la Focșani a fost o instituție legislativă înființată după realizarea Unirii Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859.

Comisia avea sarcina unificării legislației celor două Principate precum și elaborarea de legi comune. A fost constituită prin Convenția de la Paris din 1858. Comisia a funcționat între 10/22 mai 1859[1] până în 12 februarie 1862, când a fost desființată întrucât își atinsese scopurile. Comisia era formată din 16 membri, dintre care șapte erau moderați, alții având concepții radicale, restul înclinau mai curând spre idei liberale. În decursul a doi ani, Comisia a elaborat mai mult de 60 de proiecte, dintre care proiecte financiare, repartiția impozitelor pe noi baze, proiectul pentru contribuția financiară, unificarea cursului monetar, instituții de credit, legislație, dezvoltarea industriei etc. (Cf. Memoriile...p. 336). În primele două sesiuni, Comisia Centrală a alcătuit un proiect de Constituție și un proiect de lege rurală, însă niciunul dintre cele două proiecte nu a devenit lege, opunându-se atât elementele progresiste din Camere, cât și domnitorul Alexandru Ioan Cuza. O realizare a Comisiei Centrale a fost proiectul de lege al Curții de Casație, lege care a fost promulgată la 12/24 ianuarie 1861.

v  d  m
Unirea Principatelor Române
Evoluții
Precursori
Regulamentul Organic · Tratatul de la Balta-Liman (1838) · Uniunea vamală dintre Moldova și Țara Românească (1846) · Războiul Crimeii · Tratatul de la Paris (1856) · Partida Națională · Mișcarea separatistă din Moldova · Divanurile ad-hoc · Lista membrilor Divanului Ad-hoc al Moldovei · Convenția de la Paris ·
Instituții,
reguli,
schimbări
Proclamarea Unirii (pictură de Theodor Aman)
Proclamarea Unirii (pictură de Theodor Aman)
Premise
Renașterea națională a României · Concertul European · Chestiunea Orientală ·
Revoluția de la 1821 · Convenția de la Akkerman · Războiul Ruso-Turc (1828–1829) · Tratatul de pace de la Adrianopol (1829) · Revoluția Română din 1848 ·
Actori
Conducători
de stat
Personalități
Mihail Kogălniceanu · Manolache Costache Epureanu · Anastasie Panu · Vasile Boerescu ·
Nicolae Istrati · Gheorghe Asachi · Costache Negruzzi · Todiriță Balș · Nicolae Vogoride · Calinic Miclescu · Costache Moruzzi · Nicolae Rossetti-Roznovanu · Teodor Boldur-Lățescu · Nicolae Ceaur-Aslan
State
implicate
Hotel Concordia ·

Note

  1. ^ Memoriile Principelui Nicolae Suțu mare logofăt al Moldovei. 1798-1871. Traducere din limba franceză, introducere, note și comentarii de Georgeta Penelea Filitti. Editura Fundației Culturale Române, București, 1997, p. 317