Modalitate (lingvistică)

În semantică, modalitatea este o categorie care exprimă atitudinea vorbitorului față de cele exprimate în propoziție[1]. Noțiunea de „atitudine” include o gamă foarte largă de elemente pe care le poate comunica vorbitorul.

În gramatica generativă, modalitatea este unul din constituenții imediați ai propoziției. Constituentul de modalitate face ca propoziția să fie obligatoriu declarativă, interogativă, exclamativă sau imperativă, și facultativ emfatică, negativă, afirmativă, pasivă sau activă. Propoziția poate avea numai unul din caracterele obligatorii, iar acesta se poate combina cu unul sau mai multe caractere facultative. Astfel, propoziția poate fi declarativ-negativă (fr Pierre n’a pas été blessé par cette remarque „Pierre n-a fost ofensat de această observație”), interogativ-negativă (fr Pierre n’est-il pas venu ? „Pierre n-a venit?”) etc. Fiecare constituent de modalitate declanșează o transformare specifică, adică o schimbare structurală a propoziției[2].

Tipologia modalităților

Aspectul de mai sus al modalității se reflectă și în tipologia propozițiilor considerate în sine din gramatica tradițională. Bunăoară, Mioara Avram împarte propozițiile în felul următor[3]:

  • după scopul comunicării:
    • enunțiative, care dau o informație: El locuiește în București;
    • interogative, care cer o informație: Vii mâine?;
  • după afectivitate:
    • neafective sau neexclamative: El știe tot;
    • afective sau exclamative: El știe tot!;
  • după aspectul pozitiv sau negativ:
    • pozitive (cele patru exemple precedente);
    • negative (cu predicatul negat): propoziția independentă El nu vine, propoziția subordonată fără să priceapă;
  • după conținut:
    • reale, numite și asertive, expozitive sau narative, care prezintă acțiunea sau starea ca reală: Sunt bucuros, Vii?;
    • optative, care exprimă o dorință: Aș mânca o înghețată, Ai mânca o înghețată?;
    • potențiale, care exprimă posibilitatea sau imposibilitatea unei acțiuni sau stări în prezent sau în viitor, ireale în trecut: N-aș crede așa ceva, Mai bine plecam atunci, Ce să fac?
    • dubitative, care exprimă o îndoială, o nehotărâre, o nesiguranță, o ezitare sau o bănuială: Va fi știind ceva, Cine să fie?;
    • imperative, care exprimă un ordin, un îndemn, un sfat, o rugăminte, o recomandare: Du-te imediat acolo!, Să pleci de aici!, Ai să te duci imediat!, A se scutura înainte de întrebuințare, De evitat apropierea de o sursă de căldură.

Modalitățile exprimate de tipurile de propoziții după conținut de mai sus corespund în oarecare măsură așa-numitelor „modalități logice”, care au fost clasificate în diverse feluri. Una din acestea este clasificarea în perechile antinomice real vs. ireal, contingent vs. necesar și probabil vs. posibil[2].

Altă tipologizare se bazează pe ceea ce este posibil sau necesar în sens larg într-o situație, fie aceasta reală sau imaginară. Stabilirea posibilității, respectiv a necesității se poate face numai pe o anumită bază. În funcție de felul acesteia se pot determina două tipuri principale de modalități. Baza fiind un sistem de reguli, se vorbește despre modalitate deontică. De exemplu, în codul rutier se poate găsi exprimarea posibilității în sensul mai exact de a fi permis, într-o propoziție ca hu Lakott területen szabad a belső sávban is haladni „În localități este permisă circulația și pe banda internă”, iar exprimarea necesității în sensul mai exact de obligativitate, în hu A hátsó ülésen is be kell csatolni a biztonsági övet „Centura de siguranță trebuie folosită și pe bancheta din spate”. Altă bază pot fi faptele cunoscute de vorbitor, în care caz este vorba de modalitate epistemică. Prin aceasta, posibilitatea poate fi exprimată de pildă în propoziția hu Lehetséges, hogy holnap már megérkezik a csomagod „E posibil să-ți sosească coletul și mâine”, iar necesitatea în hu Rómában ilyenkor legalább 30 foknak kell lennie „Pe vremea asta, la Roma trebuie să fie cel puțin 30 de grade”. În afară de modalitățile de tip deontic și de tip epistemic, se mai pot exprima foarte multe alte modalități[4].

Altă tipologizare cuprinde trei clase principale[5]:

  • Prin modalitatea epistemică, care este subiectivă, vorbitorul își exprimă gradul de certitudine despre aserțiunea pe care o face. Cuprinde exprimarea faptului de a ști, a îndoielii, a faptului de a nu ști, a probabilității etc.
  • Modalitatea apreciativă este intersubiectivă. Exprimă aprobarea, blamarea sau indignarea vorbitorului față de conținutul propoziției și marchează raportul pe care îl are vorbitorul cu un alt participant la comunicare în legătură cu acel conținut, dându-i un ordin, un sfat, o sugestie, cerându-i ceva, permițându-i să facă ceva etc.
  • Există și o modalitate implicativă, care este obiectivă. Aceasta cuprinde exprimarea condiției, concesiei, comparației, scopului, consecinței, cauzei sau mijlocului.

În cazul fiecărei clase și subclase intervine noțiunea de efect intra-, respectiv extrapredicativ al modalității. De exemplu, în privința propoziției fr Il peut venir „(El) poate veni”, efectul intrapredicativ corespunde intrepretării „are capacitatea (fizică, materială etc.) de a veni”, iar cel extrapredicativ – interpretării „poate că va veni”.

Mijloace de exprimare a modalității

Modalitatea se exprimă prin mijloace gramaticale (morfologice și sintactice), lexicale și prozodice, cu unul singur dintre acestea sau concomitent cu mai multe.

Modurile verbale

Unul din mijloacele gramaticale este morfologic, anume modul verbului. Unele modalități se exprimă printr-un anumit mod, deși acesta nu este folosit exclusiv pentru a exprima modalitatea respectivă. De pildă, în limba română, pentru propozițiile reale este tipic indicativul, pentru cele optative – condițional-optativul, pentru dubitative – prezumtivul, pentru imperative – imperativul, pentru potențiale – conjunctivul. Însă, de pildă, predicatul propoziției dubitative poate fi și la conjunctiv, sau ordinul se poate exprima și prin indicativ viitor sau conjunctiv, iar recomandarea prin infinitiv sau supin (vezi exemplele de mai sus).

Perifraza

Un mijloc sintactic este perifraza care exprimă modalitatea, de exemplu caracterul obligatoriu al acțiunii în limba engleză, cu verbul have „a avea” + verb la infinitiv: I have to work „Trebuie să lucrez”[1].

Verbele modale

Unele verbe exprimă modalitatea prin însuși sensul lor lexical, fiind folosite ca verbe regente ale unor subordonate care exprimă acțiunea sau starea concretă a cărei modalitate se exprimă. Exemple: fr Je crois que… „Cred că…”, Je crains que… „Mă tem că…”, Je me réjouis de ce que… „Mă bucur că…”[6].

Un mijloc situat între lexical și gramatical este așa-numitul verb modal, numit și auxiliar sau semiauxiliar de modalitate, care exprimă aceasta prin conținutul său lexical originar sau dobândit în context[7]. Gradul de gramaticalizare a verbelor de acest gen este diferit, de aceea există păreri diferite în diverse gramatici a diferite limbi în a-l considera pe unul sau pe altul verb modal sau nu. De exemplu, verbul en have „a avea” este considerat doar similar verbelor modale, fiind folosit și de sine stătător[1][8]. În gramaticile limbii engleze sunt considerate verbe modale propriu-zise cele care au desinența zero la toate persoanele și se folosesc fără particula to la verbele cu care se asociază[9].

Exemple:

  • ro am a scrie / de scris[10];
  • en We may have problems „S-ar putea să avem probleme”[9];
  • fr Nous avons failli réussir „Era să reușim”[11];
  • sr Ja ovde mogu studirati/da studiram „Aici pot studia/să studiez”[12];
  • hu Nem tudok úszni „Nu știu să înot”[13].

Modalizatorii

Un mijloc lexical de exprimare a modalității sunt modalizatorii. Este vorba de o întreagă clasă de cuvinte și locuțiuni dintr-o categorie considerată în gramatica tradițională ca făcând parte din adverbe, însă care nu au funcție sintactică, adică nu exprimă complemente, având numai funcție modalizatoare. În unele gramatici[14], acestea sunt considerate o parte de vorbire aparte. Aceste elemente pot fi la origine adverbe propriu-zise, deci devin modalizatori în anumite contexte, prin conversiune. Exemple:

  • ro Poate Dan a greșit ieri[15];
  • la Paene in foveam decidi, ni hic adesses „Aproape aș fi căzut în groapă dacă n-ai fi fost acolo”[16];
  • en He’s probably been sick for a long time „Probabil a fost bolnav multă vreme”[17];
  • fr Heureusement, il n’a pas plu à la cérémonie „Din fericire n-a plouat la ceremonie”[18];
  • de Ich kann leider nicht kommen „Din păcate nu pot să vin”[19];
  • sr Ukratko, cilj je postignut „Pe scurt, scopul a fost atins”[20];
  • hu Géza biztosan betalált a belső körbe „Cu siguranță Géza a nimerit (ținta) în cercul interior”[21].

Particulele modale

Altă categorie de cuvinte care exprimă modalități este cea a așa-numitelor particule modale. În unele gramatici, ele apar ca o subclasă a particulei și includ modalizatorul așa cum este prezentat mai sus, particula fiind considerată o parte de vorbire aparte[22]. Alți autori exclud modalizatorul din clasa particulei cu argumentul că modalizatorul poate constitui singur o propoziție neanalizabilă și să răspundă astfel la o întrebare totală, pe când particula nu are aceste posibilități, și delimitează în cadrul acesteia subclasa particulei modale[23]. Particulele modale provin prin conversie din adverbe, conjuncții sau verbe. Există și particule modale cărora nu li se cunoaște corespondent în altă clasă. Astfel este, în diasistemul slav de centru-sud, particula interogativă li, moștenită din limba proto-slavă[24].

Se folosesc cuvinte considerate particule pentru modalitățile de bază, de exemplu:

  • interogative: sr Dolaziš li sutra? „Vii mâine?”[25], hu Akkor holnap találkozunk, ugye? „Atunci ne întâlnim mâine, nu-i așa?”[26];
  • negative: de Ich habe ihn nicht gesehen „Nu l-am văzut”[27];
  • exclamative: sr Ala smo se lepo proveli! „Ce frumos am petrecut!”[28];
  • imperative: cnr Oni neka dođu! „Ei să vină!”[29].

Exemple pentru alte nuanțe modale:

  • fr Taisez-vous donc à la fin ! „Tăceți odată, ce naiba!”[30];
  • de Die werden aber staunen! „Ce-o să se mai mire ăia!”[31];
  • hu Lám, hát mégis eljött „Uite că a venit totuși”[32].

Uneori, într-o propoziție sunt folosite două sau chiar trei particule modale: hu Most már aztán gyere el! „Ei acuma vino!”[33].

Propoziții incidente

Printre propozițiile incidente sunt și unele care exprimă modalități. Exemple:

  • ro Am venit, dacă vrei să mă crezi, din întâmplare[34];
  • fr Soit dit entre nous, il n’est guère consciencieux dans son travail „Fie vorba între noi, nu e prea conștiincios în muncă”[35];
  • en As you know, things are difficult just now „După cum știi/știți, situația este dificilă acum”[36];
  • hu Bözsi, úgy vélem, meggyógyult „Bözsi, cred eu, s-a vindecat”[37];
  • sr Stadion — to je sada jasno — neće biti završen na vreme „Stadionul – acum e clar – nu va fi gata la timp”[38].

Intonația

Intonația asociată cu accentuarea este și ea un mijloc de exprimare a modalității, de obicei combinat cu altele. Are ca funcție de bază distingerea propozițiilor enunțiativă, interogativă și imperativă, uneori fiind singurul mijloc de exprimare a modalităților respective. De exemplu, propoziția fr Tu viendras avec moi „Ai să vii cu mine” poate fi pronunțată cu trei intonații diferite[39], redate în scris cu semne de punctuație diferite: punct, semnul întrebării, respectiv semnul exclamării.

Intonația servește și la exprimarea unor nuanțe modale de ordin pragmatic, precum tot felul de sentimente (furie, indignare, bucurie, surpriză, decepție etc.) și intenții comunicative (cerere, amenințare, îndemn etc.). De exemplu, o propoziție imperativă ca fr Viens avec moi „Vino cu mine” poate fi nuanțată prin intonație ca să exprime un ordin neutru, o recomandare, o cerere sau o amenințare. De asemenea, o propoziție interogativă precum fr Tu n’as pas acheté de chocolat ? „N-ai cumpărat ciocolată?” poate exprima, în funcție de intonație, o întrebare neutră, mirare sau decepție[39].

Note

  1. ^ a b c Bussmann 1998, p. 754.
  2. ^ a b Cf. Dubois 2005, p. 306.
  3. ^ Avram 1997, p. 305–316.
  4. ^ Gyuris și Kiefer 2006, p. 153–154.
  5. ^ Le Querler 1996, apud Meleuc 1998, p. 61.
  6. ^ Dubois 2005, p. 306.
  7. ^ Constantinescu-Dobridor, articolul verb.
  8. ^ Eastwood 1994, p. 113.
  9. ^ a b Eastwood 1994, p. 114.
  10. ^ Avram 1997, p. 198.
  11. ^ Mauger 1971, p. 286.
  12. ^ Moldovan și Radan 1997, p. 114.
  13. ^ Lengyel 1999.
  14. ^ De exemplu cele ale limbii maghiare.
  15. ^ Zafiu 2006, p. 479.
  16. ^ Popescu 2004, p. 175.
  17. ^ Bussmann 1998, p. 1060.
  18. ^ Molinier 2000, p. 48.
  19. ^ canoonet, Das Satzadverb (Adverbul de propoziție)
  20. ^ Klajn 2005, p.153.
  21. ^ Kugler 2001, p. 233.
  22. ^ De exemplu în gramaticile limbilor din diasistemul slav de centru-sud (bosniacă, croată, muntenegreană, sârbă, pe scurt BCMS).
  23. ^ Kugler 1998, p. 214.
  24. ^ HJP, articolul li.
  25. ^ Moldovan și Radan 1996, p. 130.
  26. ^ Kugler 1998, p. 216.
  27. ^ canoonet, Die Negationswörter (Cuvintele de negație).
  28. ^ Moldovan și Radan 1996, p. 131.
  29. ^ Čirgić 2010, p. 227.
  30. ^ Fónagy 2006, p. 183.
  31. ^ Möllering 2001, p. 133.
  32. ^ WikiSzótár, articolul lám, formă provenind din verbul lássam „să văd”, specializată ca particulă (cf. Péteri 2001, p. 102).
  33. ^ Péteri 2001, p. 94.
  34. ^ Avram 1997, p. 406.
  35. ^ Grevisse și Goosse 2007, p. 468.
  36. ^ Eastwood 1994, p. 332.
  37. ^ Cs. Nagy 2007, p. 343.
  38. ^ Klajn 2005, p. 238.
  39. ^ a b Kalmbach 2013, 9.7.2.

Surse bibliografice

Surse directe

  • Avram, Mioara, Gramatica pentru toți, București, Humanitas, 1997, ISBN 973-28-0769-5
  • en Bussmann, Hadumod (coord.), Dictionary of Language and Linguistics Arhivat în , la Wayback Machine. (Dicționarul limbii și lingvisticii), Londra – New York, Routledge, 1998, ISBN 0-203-98005-0 (accesat la 19 august 2018)
  • de canoonet, Die Partikeln (Particulele) (accesat la 19 august 2018)
  • Constantinescu-Dobridor, Gheorghe, Dicționar de termeni lingvistici, București, Teora, 1998; online: Dexonline (accesat la 19 august 2018)
  • hu Cs. Nagy, Lajos, Mondattan (Sintaxă), A. Jászó, Anna (coord.), A magyar nyelv könyve (Cartea limbii maghiare), ediția a VIII-a, Budapesta, Trezor, 2007, ISBN 978-963-8144-19-5, p. 321–344 (accesat la 16 februarie 2020)
  • cnr Čirgić, Adnan; Pranjković, Ivo; Silić, Josip, Gramatika crnogorskoga jezika (Gramatica limbii muntenegrene), Podgorica, Ministerul Învățământului și Științei al Muntenegrului, 2010, ISBN 978-9940-9052-6-2 (accesat la 19 august 2018)
  • fr Dubois, Jean et al., Dictionnaire de linguistique (Dicționar de lingvistică), Paris, Larousse-Bordas/VUEF, 2002
  • en Eastwood, John, Oxford Guide to English Grammar Arhivat în , la Wayback Machine. (Ghidul Oxford al gramaticii engleze), Oxford, Oxford University Press, 1994, ISBN 0-19-431351-4 (accesat la 19 august 2018)
  • fr Fónagy, M., Dynamique et changement (Dinamică și schimbare), Louvain / Paris, Peeters, 2006, ISBN 978-90-429-1572-5 (accesat la 19 august 2018)
  • hu Gyuris, Beáta și Kiefer, Ferenc, 7. fejezet – Szemantika (Capitorul 7 – Semantică), Kiefer, Ferenc (coord.), Magyar nyelv (Limba maghiară), Budapesta, Akadémiai Kiadó, 2006, ISBN 963-05-8324-0, p. 127-161 (accesat la 10 decembrie 2022)
  • hr Hrvatski jezični portal (HJP) (Portal lingvistic croat) (accesat la 19 august 2018)
  • fr Kalmbach, Jean-Michel, Phonétique et prononciation du français pour apprenants finnophones (Fonetica și pronunțarea limbii franceze pentru vorbitorii de limba finlandeză), versiunea 1.1.9., Universitatea din Jyväskylä (Finlanda), 2013, ISBN 978-951-39-4424-7 (accesat la 19 august 2018)
  • sr Klajn, Ivan, Gramatika srpskog jezika Arhivat în , la Wayback Machine. (Gramatica limbii sârbe), Belgrad, Zavod za udžbenike i nastavna sredstva, 2005, ISBN 86-17-13188-8 (accesat la 19 august 2018)
  • hu Kugler Nóra, „A partikula” (Particula), Magyar Nyelvőr, vol. 122, nr. 2, aprilie–iunie 1998, p. 214–219 (accesat la 19 august 2018)
  • hu Kugler Nóra, „Próbák és szempontok a módosítószók elhatárolásához” (Teste și criterii pentru delimitarea modalizatorilor), Magyar Nyelvőr, vol. 125, nr. 2, aprilie–iunie 2001, p. 233–241 (accesat la 19 august 2018)
  • hu Lengyel, Klára, „A segédigék kérdéséhez” (În legătură cu chestiunea verbelor auxiliare), Magyar Nyelvőr, nr. 1, ianuarie–martie 1999 (accesat la 19 august 2018)
  • fr Mauger, Gaston, Grammaire pratique du français d’aujourd’hui (Gramatica practică a limbii franceze de azi), ediția a IV-a, Paris, Hachette, 1971
  • fr Meleuc, Serge, „Nicole LE QUERLER, Typologie des modalités…” (recenzie), L'Information Grammaticale, vol. 78, nr. 1, 1998, p. 61–62 (accesat la 19 august 2018)
  • Moldovan, Valentin și Radan, Milja N., Gramatika srpskog jezika. Morfologija. Gramatica limbii sârbe, Sedona, Timișoara, 1996, ISBN 973-97457-4-1
  • fr Molinier, Christian; Levrier, Françoise, Grammaire des adverbes (Gramatica adverbelor), Geneva / Paris, Librairie Droz, 2000, ISBN 2-600-00416-5 (accesat la 18 19 august 2018)
  • en Möllering, Martina, „Teaching german modal particles: a corpus-based approach” (Predarea particulelor modale germane: o abordare pe bază de corpusuri), Language Learning & Technology, vol. 5, nr. 3, 2001, p. 130–151 (accesat la 10 decembrie 2022)
  • hu Péteri, Attila, „Az árnyaló partikulák elhatárolásának problémája a magyar nyelvben” (Problema delimitării particulelor de nuanțare în limba maghiară), Magyar Nyelvőr, vol. 125, nr. 1, 2001 (ianuarie-martie), p. 94–102 (accesat la 19 august 2018)
  • Popescu, Mihaela, „Observații privind complexitatea distincției dintre potențial și ireal în limba latină”, Analele Universității din Craiova, seria Științe filologice, Limbi și literaturi clasice, anul I, nr. 1–2, 2004, Editura Universitaria, p. 170–178 (accesat la 10 decembrie 2022)
  • hu WikiSzótár (WikiDicționar) (accesat la 19 august 2018)
  • Zafiu, Rodica, „Observații asupra originii și a evoluției adverbului modal poate”, Marius Sala (coord.), Studii de gramatică și de formare a cuvintelor, București, Editura Academiei Române, 2006, p. 478–490 (accesat la 19 august 2018)

Sursă indirectă

  • fr Le Querler, Nicole, Typologie des modalités (Tipologia modalităților), Presses universitaires de Caen, 1996

Vezi și